"E atât de miraculos că pot să exist, că pot să strâng în braţe o femeie, că pot să beau un pahar cu vin, că pot să plâng sau pot să râd. Miracolul de a fi este atât de mare încât orice mi se întâmplă mie sau orice se întâmplă cu mine mi se pare că aşa trebuie să fie. Nu mi-a trecut niciodată prin cap vreo nemulţumire. Ar fi trebuit să ma uit la mine şi să spun că ar fi trebuit să fiu altfel de om, sau altul. Dar eu locuindu-mă pe mine însumi mi se pare că acesta este miracolul şi singurul lucru mai trist este că uneori vreau să fiu şi a doua zi aidoma. Şi marele noroc este că niciodată a doua zi nu sunt aidoma”.
El a intins spre mine o frunza ca o mana cu degete.Eu am intins spre el o mana ca o frunza cu dinti.El a intins spre mine o ramura ca un brat.Eu am intins spre el bratul ca o ramura. El si-a inclinat spre mine trunchiul ca un umar.Eu mi-am inclinat spre el umarul ca un trunchi noduros.Auzeam cum se-nteteste seva lui batand ca sangele.Auzeam cum se incetineste sangele meu ca seva.Eu am trecut prin el. El a trecut prin mine.Eu am ramas un pom singur.El un om singur.
