Din nou dă mireasmă pădurea.
Ciocârliile, cu zborul lor, înalţă cerul
ce ne-a zăcut greu pe umeri;
i-adevărat, se mai zărea printre crengi ziua, ziua neplină -
dar, după lungile după-amieze ploioase,
vin ceasurile proaspete
însorite cu aur,
de care fugind, pe frontoane de case, departe,
toate ferestrele
rănite, bat din aripe cu teamă.
În urmă: tăcere. Chiar şi ploaia păşeşte mai lin
peste lucirea, ce linştit se-ntunecă, a pietrelor.
Toate zgomotele amuţesc deplin
tupilate-n lumină de mugur pe ramuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu