Hexametrii străinului

  Eugeniu Speranţia (1888 - 1972 )

 Trece prin târg un străin ce n-are nimic de vânzare.
 N-are nici aur, nici cal, nici lance, nici pavăză n-are.
 Umblă de-a pururi străin prin târguri de-a pururi străine;
 Mica-i vioară de lemn şi-o poartă prin lume cu sine.

Râde duiumul de proşti de palidul Vântură-Ţară,
Babele hâde-i croiesc porecle de râs şi ocară;
Numai copiii, şoptind în dosul portiţei închise,
Tainic îl cheamă, ghicind că-i omul din basme şi vise.

 Însă-n amurgul când, reci, vin umbre din peştera rece,
 Când fluturare de corbi pe vârful bisericii trece,
 Glasul vioarei de lemn, tremurând, în văzduhuri străbate...
 Plouă pe suflete foc izbucnit din adâncuri uitate.

Palide, frunţile cad şi rămân împietrite-n tăcere.
Inima slabă de om se-aprinde de-o altă putere.
Ochii privesc amăgiţi o lume ce altfel se-arată.
Gândul străbate lumini şi zări neştiute vreodată.

 Licăre zvonul din lemn, cu-atâtea-nţelesuri solemne...
 Duhuri din veacuri apar şi celor de mâine fac semne.
 Târgu-nnoptat, descântat, un nor zburător îl cuprinde
 Şi, ridicându-l pe sus, îl duce-n azur să colinde...

Târgu-nnoptat, descântat recade umil în uitare...
Pleacă din târg un străin ce n-are nimic de vânzare...